Îți propun să continuăm puțin în această direcție - să îi zicem identitară. O altă formulă pe care o afirmi răspicat este cea de „conservator”. Până unde poți fi conservator pe o scenă politică precum cea actuală din România?
Poți. Nu e greu. Trebuie doar să te întorci la ceea ce ai învățat acasă, de la părinți. Trebuie să preferi moderația și echilibrul, să le cauți mereu și să te întemeiezi tot mai mult pe tine însuți. Trebuie să fii convins că, vorba lui Mallock, inegalitatea este sursa celui mare beneficiu social pentru cât mai mulți oameni, în vreme ce egalitatea îi omoară pe toți, cu o singură excepție: egalitatea în fața legii. Totul este ca inegalitatea să fie justă: adică cei virtuoși, talentați, dinamici, inteligenți, educați, creativi trebuie să fie deasupra celor vicioși, corupți, răi, bătuți în cap, leneși, rudimentari. Prin urmare, trebuie să-i adimiri pe cei care sunt deasupra ta și să-i respecți pe aceia care sunt sub tine, iar tu trebuie să încerci tot timpul să urci. Trebuie să crezi că acolo, sus, deasupra tuturor, este Dumnezeu atotputernic, care ne iubește, care vede, judecă, intervine, și că în fața Lui dai adevărata socoteală la vremea de El rânduită. Nu în ultimul rând, trebuie să fii suficient de detașat de politică ca să nu devii un fanatic spălat pe creier, dar suficient de implicat cât să-ți asumi cu seriozitate responsabilități. Trebuie să ai umor, obligatoriu! Trebuie să înțelegi că ceea ce ți se întâmplă ție în politică li s-a întâmplat și altora înaintea ta și li se va întâmpla și altora după tine. Ești parte a unui șir lung înaintași și urmași. Deși ești unic și irepetabil, nu ești cu nimic mai special decât ei. Vorba lui Burke, societatea este, pentru un conservator, suma tuturor celor care au trăit, care trăiesc și care vor trăi. Această simultanietate a trecutului cu prezentul și viitorul dă marca reală a unui conservator. În România, prima condiție ca să fii conservator este să nu ai nici o legătură cu partidul lui Dan Voiculescu.
