Chiar apărători istorici ai libertății de exprimare, precum Danemarca și Regatul Unit, încep să aleagă „armonia socială” în detrimentul dreptului la libera exprimare.
Pe parcursul deceniului trecut, a avut loc un declin global al respectului pentru libertatea de exprimare. Iar democrațiile europene — considerate în mod tradițional a fi locuri în care aceste drepturi sunt respectate și protejate — n-au fost imune.
Potrivit Indexului Libertății Presei al Reporterilor fără Frontiere, care măsoară tendințele din libertatea mediei atât la nivel global, cât și regional, toate țările membre ale Uniunii Europene (plus Islanda și Norvegia), afară de două, au avut un scor mai mic al libertății presei în 2016 decât în 2013. În unele cazuri, a avut loc o alunecare pronunțată: Germania a avut scorul de 10.24 în 2013 și de 14.8 în 2016 (cu cât scorul e mai mic, cu atât e mai mare respectul pentru libertatea presei); Regatul Unit s-a mișcat de la 16.89 la 21.7; iar Polonia este printre cele mai rele cazuri, sărind de la respectabilul 13.11 la un profund îngrijorător 23.89. Aceste scoruri oglindesc schimbări în indicatori importanți precum independența media, auto-cenzura, regula legii și altele.
Libertatea de expresie a fost mereu protejată în mod disproporționat în Europa. Aceasta din cauza unei diviziuni filosofice care întretaie continentul: unele țări europene pot fi clasificate drept democrații militante. În aceste țări, statul limitează libertatea cuvântului și asocierii când se consideră că sunt amenințate alte valori prezentate în constituție, cum ar fi democrația și libertatea celorlalți. Germania, care în mod normal interzice sau a interzis variate organizații comuniste, național-socialiste și islamiste este un exemplu clasic. Franța, care interzice negarea Holocaustului, închide moscheile pe care le consideră prea radicale și în mod tăios aplică legi împotriva discursului urii și glorificării terorismului, de asemenea scade mult în acest caz.
Deși există justificări istorice pentru unele dintre aceste politici, ele ridică întrebări importante și produc rezultate nepotrivite. De ce nu este permis să negi Holocaustul, dar este permis să negi genocidul armean? Sau cum rămâne cu relele comerțului cu sclavi? Care este măsura utilizată pentru a determina dacă ceva este discurs al „urii” sau doar critică permisibilă? Tot mai mult, legile împotriva urii și a ofensei au ajuns să țintească cuvântări controversate, dar non-violente, inclusiv cele ale comedianților, politicienilor ce critică imigrația, precum și ale musulmanilor care se opun politicii externe occidentale. În plus, pare să fie puține probe care să sugereze că reprimarea cuvântului duce la nivele mai înalte de toleranță în democrațiile liberale. Un nou raport al agenției de informații interne din Germania arată nu doar că în 2015 au fost cu 500 de entități de extremă dreaptă mai mult decât în 2014, dar de asemenea că a avut loc o creștere de 42 procente a actelor violente ale extremiștilor de extremă dreaptă în aceeași perioadă. ONG-ul american Human Rights First de asemenea a relatat o dublare a crimelor antiseminte ce țin de ură în Franța anului 2015 comparativ cu 2014. Un raport recent făcut de doi cercetători norvegieni sugerează că un mediu în care exprimările controversate sunt date la o parte poate crește riscul violenței extremiste.
Pe celălalt capăt al spectrului sunt țările scandinave și Regatul Unit – democrații liberale care în mod tradițional au fost mai tolerante cu intoleranța (deși nici un stat european nu oferă o protecție la fel de viguroasă a libertății de exprimare precum Primul Amendament al Constituției SUA). În ultimul timp, totuși, se pare că tocmai aceste state se află mai aproape de abordarea stilului democratic militant.
Primăvara trecută, o majoritate din Parlamentul danez a rupt-o cu 70 de ani ai celor mai tolerante instante cu exprimările extreme prin adoptarea unei legi care va criminaliza „învățătura religioasă” ce „tolerează în mod explict” anumite crime precum omorul, violența și chiar poligamia. Sub lege, imamul sau preotul care scuză în mod explicit lovirea copiilor sau poligamia ca parte a învățăturii sale religioase va înfrunta trei ani de închisoare, în timp ce un politician sau un cetățean obișnuit va fi liber să facă asemenea lucruri. Legea de asemenea interzice predicatorii religioși care au exprimat viziuni „anti-demoratice” de când au intrat în țară.
Danemarca a fost un bastion al protejării libertății cuvântului în Europa, și a avut, din când în când, grupări care au susținut ideologii totalitare, atât seculare cât și religioase.
Danemarca a fost un bastion al protecției libertății cuvântului în Europa, și a avut, din când în când, grupări care au susținut ideologii totalitare, atât seculare, cât și religioase.
În timpul Războiului Rece, Partidul Comuniste Danez a primit locuri în Parlament și publica liber propagandă pro-Kremlin. Naziștilor de asemenea li s-a permis să se regrupeze și să-și susțină ideile de supremație în ciuda ocupării naziste a Danemarcei în anii 1940-45. În ciuda aceste mediu permisiv, nici nazismul nici comunismul n-au reușit să se instaureze serios în Danemarca. În ciuda nivelurilor îngrijorătoare de radicalizare printre unii musulmani danezi, Danemarca este suficient de echilibrată, astfel încât nu va deveni un califat prea curând. Și tot acolo sunt semne că țara care s-a ridicat cu înverșunare pentru dreptul ziarelor sale de a publica caricaturi ale profetului Mohammed, a început să se îndepărteze de această încredințare față de libera exprimare. De Ziua Constituției de la începutului lui iunie, Ministrul danez al Justiției, Søren Pind – care cândva s-a autonumit „Ministrul Libertății” din cauza determinării sale de a răspândi libertătatea în țările în dezvoltare din sudul global — și-a anunțat intenția de a criminaliza răspânidrea „neglijentă și grosolană” a materialului extremist online. Dacă legea este adoptată, legătura cu reviste online precum Dabiq a Statului Islamic va însemna închisoare.
Eforturile Danemarcei au fost inspirate de variatele măsuri de contracarare a extremismului, pe care Regatul Unit, tolerant în istorie, le-a luat în deceniul trecut. În timpul unui discurs din mai, de exemplu, prim-ministrul britanic David Cameron și-a anunțat intențiile de a realiza o lege care, potrivit the Guardian, va da guvernului „abilitatea de a interzice organizațiile ‘extremiste’ non-violente, de a sufoca indivizii și va împuternici consiliile locale să oprească premisele utilizate pentru ‘a promova ura.’” Anterior, guvernul a definit extremismul drept „opoziția vocală și activă față de valorile fundamentale britanice, inclusiv democrația, regula legii, libertatea individuală și toleranța și respectul mutual a diferențelor credințe și convingeri.” Această definiție este vastă și cuprinzătoare: în fond, îl va eticheta pe oricine se opune democrației liberale drept „extremist”.
Mișcarea spre o abordare mai germană a libertății de exprimare, una care reduce la tăcere dușmanii percepuți ai unei societăți deschise, nu doar că a prins rădăcini la nivel național, dar devine din ce în ce mai mult filosofia ce ghidează instituțiile europene. Limitele definitive ale libertății de exprimare în Europa sunt determinate în cele din urmă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află sub auspiciile Consiliului Europei și a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Curtea poate transmite pe cale legală hotărâri obligatorii împotriva statelor membre. Într-un număr de cazuri, curtea a determinat că statele membre pot interzice organizațiile politice și religioase extremiste (de exemplu, Hizb-ut-Tahrir, mișcare islamistă dedicată înființării nonviolente a unui califat global) și pot opri simpla „glorificare” a terorismului. Curtea privește cuvântările urii, inclusiv negarea Holocaustului, drept un „abuz” al drepturilor convenției și consideră că acestea n-au drepturi de a avea protecții legale a dreptului la libera exprimare. Aceasta stabilește o interdicție relativ mică a protejării cuvântării controversate în cadrul a 47 de state europene și lasă un spațiu de negociere pentru pentru state dornice să abuzeze de asemenea deschideri ce au scopul de întări în continuare a limitelor permisibile ale exprimării.
Legislația UE, care are întâietate asupra celei naționale, adoptă din ce în ce mai mult noi limitări ale cuvântului ce sunt aplicate tuturor statelor membre. Decizia Framework în privința Combaterii Rasismului și Xenofobiei, adoptată în 2008, obligă statele UE să criminalizeze cuvântările urii, deși nu într-o manieră uniformă. Mai târziu, Comisia Europeană are semnalat că vrea să vadă această decizie aplicată într-un mod mai viguros. Într-un discurs de pe 2 oct. 2015, Comisarul UE pentru Justiție și Consumatori, Vera Jourova, a spus că „statele membre trebuie cu ferimitate și imediat să investigheze și să urmărească penal ura rasială.” A adăugat, „găsesc scandalor faptul că negarea Holocaustului este ofensă criminală în doar 13 state membre.”...
sursa: Foreign Policy
sursa: Foreign Policy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu