Sever Voinescu: Conservatorii știu că schimbarea este legea fundamentală a lumii

Îți propun să continuăm puțin în această direcție - să îi zicem identitară. O altă formulă pe care o afirmi răspicat este cea de „conservator”. Până unde poți fi conservator pe o scenă politică precum cea actuală din România?

Poți. Nu e greu. Trebuie doar să te întorci la ceea ce ai învățat acasă, de la părinți. Trebuie să preferi moderația și echilibrul, să le cauți mereu și să te întemeiezi tot mai mult pe tine însuți. Trebuie să fii convins că, vorba lui Mallock, inegalitatea este sursa celui mare beneficiu social pentru cât mai mulți oameni, în vreme ce egalitatea îi omoară pe toți, cu o singură excepție: egalitatea în fața legii. Totul este ca inegalitatea să fie justă: adică cei virtuoși, talentați, dinamici, inteligenți, educați, creativi trebuie să fie deasupra celor vicioși, corupți, răi, bătuți în cap, leneși, rudimentari. Prin urmare, trebuie să-i adimiri pe cei care sunt deasupra ta și să-i respecți pe aceia care sunt sub tine, iar tu trebuie să încerci tot timpul să urci. Trebuie să crezi că acolo, sus, deasupra tuturor, este Dumnezeu atotputernic, care ne iubește, care vede, judecă, intervine, și că în fața Lui dai adevărata socoteală la vremea de El rânduită. Nu în ultimul rând, trebuie să fii suficient de detașat de politică ca să nu devii un fanatic spălat pe creier, dar suficient de implicat cât să-ți asumi cu seriozitate responsabilități. Trebuie să ai umor, obligatoriu! Trebuie să înțelegi că ceea ce ți se întâmplă ție în politică li s-a întâmplat și altora înaintea ta și li se va întâmpla și altora după tine. Ești parte a unui șir lung înaintași și urmași. Deși ești unic și irepetabil, nu ești cu nimic mai special decât ei. Vorba lui Burke, societatea este, pentru un conservator, suma tuturor celor care au trăit, care trăiesc și care vor trăi. Această simultanietate a trecutului cu prezentul și viitorul dă marca reală a unui conservator. În România, prima condiție ca să fii conservator este să nu ai nici o legătură cu partidul lui Dan Voiculescu.



Cum poți fi conservator? În ce sens? De la ce tradiție/tradiții te revendici?

Tradiția gândirii și atitudinii conservatoare este foarte veche. În România, ea s-a articulat mai bine în jurul ziarului Timpul (înființat la București în 1876) și, evident, în Partidul Conservator, fondat în 1880 și complet diluat, după o istorie glorioasă, prin 1916. Pe această tradiție, vine influența conservatorismului anglofon (britanic și ameircan) din secolul trecut. Asta este armătura ideologică a actualului conservatorism românesc. Uimitor de mulți oameni gândesc în acest cadru și cred în valorile conservatorismului, chiar dacă nu știu că așa se cheamă ceea ce cred ei. E firesc, pentru că firescul nu are nume de doctrină, iar conservatorismul tocmai asta spune: să nu ieșim din cadrul firescului, dimpotrivă, să-l cultivăm, căci el este sursa prosperității și a civilizației. Multă vreme prin mediile intelectuale românești de după 1989 se cultiva cu dorință arzătoare conceptul de „normalitate”. După aberația comunistă, societatea românească trebuia să se întoarcă la normalitate. Drumul nostru s-a numit când „integrare europeană”, când „modernizare”, când „reformă”. De fapt, e vorba despre normalizare. Asta spune perspectiva conservatoare.

[...]

A fi conservator nu înseamnă să porți în meciuri un tricou cu însemnele acestui club. Sunt foarte mulți conservatori care nu știu că sunt conservatori din simplul motiv că a fi conservator este o stare naturală, firească. Dacă crezi în familie și în forța comunității mici, aglutinată în jurul bisercii și școlii de cartier, dacă crezi că această solidaritate „în mic” este temeiul marii solidarități naționale, dacă crezi că munca pentru prosperitatea familiei tale este mai ales o datorie, dacă crezi că ești suficient de puternic să-ți iei destinul în mâini, dacă crezi că statul trebuie să fie mic, dar puternic, să te apere ferm când ești agresat, dar să te lase în pace când nimeni nu te amenință, dacă crezi că schimbările trebuie lăsate să se petreacă așa cum scrie la Ecclesiast, fără să fie forțate sau blocate, dacă crezi că proprietatea ta e sacră și că legea morală din noi prevalează asupra tuturor deciziilor politice oricât de democratic ar fi luate, atunci ești conservator. După acest chip pe care l-am creionat rapid, nu-i așa că recunoști în el milioane de români? În cazul acesta, milioane de români sunt, de fapt, consevatori. După toate sondajele din ultimii 15 ani, portretul românului este unul conservator. Doar că nu a apărut nici o forță politică capabilă să-i ofere platforma de valori și mesajul politic adecvat. Eu încerc să răspândesc acest mesaj și am succes. Vor veni și alții, nu mă îndoiesc.

De curând, presa te-a numit „reformist”, alături de colegii tăi Monica Macovei și Cristian Preda. Cum poți fi și „reformist” și conservator în același timp?

Întâi, o observație de principiu: de la Burke încoace, conservatorii știu că schimbarea este legea fundamentală a lumii, că singurul lucru imposibil de schimbat este schimbarea însăși. Tocmai pentru că schimbarea este fundamentul imuabil al lumii, conservatorii respectă schimbarea. Numai că marea diferență dintre conservatori și liberali ori socialiști este că, pentru conservatori, schimbarea trebuie să se producă natural, în timpul ei, fără să fie grăbită sau întârziată, cu atât mai mult să fie indusă artificial în numele unui iluzoriu proiect de inginerie socială.

Sever Voinescu în Cristian Pătrășconiu (ed.) „Noua școală de gândire a dreptei”, Humanitas, București, 2011, pp. 41-45